Fără aplauze
17.06.2025

Am să vă fac o mărturisire.

Nu știu alții cum sunt, dar mie mi se întâmplă, din când în când, să nu mai găsesc în mine forța de a continua să fac ceea ce fac de peste 30 de ani. Nu e un moment spectaculos, nu e o criză profundă, ci mai degrabă o greutate lentă, care se așază în tăcere. Ca o haină udă. Ca o oboseală a sensului.

Sunt conștient că stereotipul antreprenorului pasionat și îndrăgostit de ceea ce face contravine semnificativ celor ce urmează să vă mărturisesc, dar dincolo de energia debordantă, de „viziune” și „drive”, există momente în care mie, unul, îmi vine pur și simplu să opresc totul pentru câteva zile. Alteori, mă întreb dacă n-aș putea să-mi iau un an sabatic și să mă apuc de apicultură. Sau de tâmplărie. Ceva nobil, cu miros de lemn și fără PowerPoint.

Aștept să urc pe o scenă și urmează să mă adresez unui grup mare de oameni care sunt avizi să afle de la mine cât de frumos este să fii antreprenor, cât de mare este pasiunea și cât de intensă viața aflată permanent la înălțime, pe poteca îngustă care separă eșecul de succes. Simt cum emoția lovește în stomac și cum pulsul îmi agită tâmplele. Pregătirea de comunicare publică îmi adună gândurile și încerc să fiu prezent, îmi îndrept spatele și îmi verific reflexia în geamul din dreapta mea. Arăt rezonabil!

„Dragii mei, ar fi frumos să vă pot povesti întreaga mea viață de antreprenor de peste 30 de ani în lumină strălucitoare și culori dominate de roz, dar sunt astăzi înaintea voastră și vă văd ochii deschiși și vă simt sufletele sincere. Mă uit în voi și mă copleșește nevoia de a fi autentic și de a vă spune că nu mai reușesc să-mi amintesc de câte ori am căzut în beznă și m-am colorat în gri. Nici măcar în negru, deoarece negrul este o afirmație definitivă - în gri - care este jumătatea de măsură a culorilor. Desigur că iubesc ceea ce am ales să fac și desigur că am simțit pasiunea în formele ei cele mai firești și cele mai crude, la fel cum am cunoscut dezamăgirea și frustrarea, plictiseala și descurajarea, cu toate umbrele lor. Caruselul nebun al entuziasmului și deznădejdii mi-a încovoiat în mod repetat structura sinelui și mi-a arătat când cerul plin de lumină, când umbrele înșelătoare ale pământului de sub mine. M-am temut astfel să nu devin elastic, să nu mă transform într-un jeleu imens, așa cum am mai văzut în jurul meu…

Nu am cum să pun suficient de bine în cuvinte presiunea internă pe care o resimți atunci când trebuie să oprești în tine sumedenie de sentimente ce nu pot fi lăsate să scape. Construiești în timp un stăvilar uriaș destinat să blocheze fricile, îndoielile, nesiguranța care te încearcă zilnic și pe care nu ai voie să le lași să curgă liber mai departe.

Nu am cum să explic suficient de elocvent ce simți atunci când te știi că ești orb și trebuie să mergi înainte repede, fără ca nimeni să realizeze cât de puțin vezi de fapt și cât de opac simți totul înainte. Cum este adevărat și că n-aș putea traduce în nici o formă de exprimare cât de frumos este să ajungi așa orb, condus de intuiție, de îndrăzneală și mai ales de forțele neștiute care ne țin în viață, în cel mai frumos loc de pe Pământ, adică acolo unde ai promis că îi vei aduce pe toți cei ce-ți urmează valorile și visele.

Dragii mei, nu este o artă și nici un dat să fii antreprenor în același loc pentru 30 de ani, este o luptă de a te reinventa periodic! Pentru a sta sus permanent, pentru a te arunca înapoi după ce ai alunecat, ai nevoie de simțuri, de gheare, de forță. Ai nevoie de suflet și minte pentru a-ți păstra valorile și de curaj pentru a te cunoaște cu adevărat. Timpul îți erodează puterile și ploile reci îți înmoaie credința, ajungi periodic speriat și slab seara acasă, având nevoie de o odihnă pe care nici somnul și nici iubirea nu ți le pot oferi. Trebuie să înveți să-ți păzești singur flacăra de veghe ce arde încet în străfundul tău și să-i dai putere atunci când este nevoie să renaști mai puternic, tot tu, dar altfel, permanent mai bun decât erai. Și de câte ori reușești, ai să te întrebi sincer: oare…de câte ori mai merge asta!?

Este totodată minunat să te trezești în dimineața în care simțeai că nu mai vrei să ajungi, și să te regăsești mai puternic, renăscut. Să te uiți înapoi și să simți că înțelegi totul, că trecutul nu mai are nevoie de nimic adăugat. Că tot ceea ce trebuie să apuci este în puterile brațelor tale și că muzica care te înconjoară este compusă de tine.

La întrebarea cu o mie de răspunsuri, ce este cel mai important în antreprenoriat, adaug și eu peste răspunsurile pe care le-am mai dat până acum și faptul că reinventarea, renașterea, reprezintă capacități esențiale pentru cei ce pleacă pe acest drum. Sunt încercări grele, dureroase, transformative. Se smulge și se adaugă în tine organe ale conștiinței, ale a ceea ce erai și ale a ceea ce devii fără anestezie, pe viu.

Acum nu aș dori să vă speriați și să alegeți să fugiți de încercarea asta, aș dori numai să dăm la o parte valul suav ce ascunde realitatea acestei activități și o înconjoară de un mister dulce, cu gust de fructul pasiunii și de o așteptare a satisfacției continue. Aș vrea să o putem atinge și să-i simțim muchiile ascuțite, suprafețele neregulate. Să o putem așeza aici, între noi, și să o privim așa cum este, o parte a vieții, o alegere imperfectă, o datorie și o recompensă.

Îmi doresc ca voi și alții ca voi să aleagă să fie antreprenori și o spun cu speranță, nu cu ascunsă nevoie de răzbunare și îmi mai doresc să simțiți dedicarea și dragostea pe care o simt eu pentru ceea ce fac. Îmi doresc să găsiți ca și mine codul renașterii repetate, a reinventării de sine, să puteți uita ceea ce este de uitat, amintindu-vă întotdeauna cine sunteți cu adevărat.

Succes!”

Am coborât de pe scenă și, scăpând de reflectoarele ce mi-au orbit vederea, am văzut iarăși. O sală plină de chipuri încremenite, am ascultat o liniște mormântală și m-am simțit aiurea.

M-am întors și am mers spre ieșire jenat, dominat de nevoia de a dispărea cât mai repede. Am atins clanța și am tras ușa, atunci s-a auzit cum cineva aplauda singur… apoi încă cineva, eu am fugit repede și pot numai să sper că măcar câțiva s-au alăturat la aplauze.

Abonează-te pe Linkedin