De ce antreprenor? Mic tratat despre adevăratele costuri ale succesului
29.01.2025

Îmi amintesc cu nostalgie cum intrasem în noul secol de curând, poate 2 ani, poate 3…

Eram sus în mansardă, în biroul meu confortabil cu o lucarnă care lumina plăcut măsuța mult prea plină de dosare și biroul. Îmi plăcea acest birou - culorile lui pastelate mă duceau cu gândul la cacaoa cu lapte a copilăriei, caldă, cu caimac. Îmi plăcea și liniștea care se așeza peste el în serile târzii în care rămâneam prins în cine știe ce chestiune, mult după finalul programului

Au trecut de-atunci mai bine de 20 de ani, dar am în minte imaginea mea stând la acest birou mai vie ca niciodată: Văd cămașa ce stătea să plesnească peste burtă, cafeaua rece în cană - viciul meu nevinovat - și prognoza de cash-flow, în format A3, așezată pe măsuță.

Aveam numai 30 și ceva de ani și trecusem de curând peste primii 10 ani de antreprenoriat. O luasem cam tare cu mâncarea și duceam un stil de viață dezordonat, împins la vale de stresul uriaș și de volumul de muncă copleșitor, de peste 12 ore pe zi. Pe deasupra, mai eram și tuns ca un preșcolar și „împlinit” fizic pe măsura succesului din ultimii ani. Probabil că metabolismul meu începuse să încetinească, deoarece toată viața mea de până atunci am fost slab ca un țâr. Desigur că la menținerea siluetei mele mă ajutaseră până atunci și anii comunismului în care împărțeam mâncarea cu mama în așa fel încât dintr-un pui amărât să putem mânca o săptămână.

Foaia cu prognoza de cashflow din fața mea era tipărită fără cifre, aveam 9 contracte și le știam de dinafară mersul. Era liniște, toată lumea plecase și tocmai terminasem discuția cu cel mai important coleg care-mi spusese că nu mai poate rămâne în companie din cauza nesiguranței. Avea copil mic…

L-am înțeles, i-am urat succes în tot ceea ce va întreprinde în continuare și m-am întors resemnat la foile mele, evitând să mă gândesc la ce și cum voi face în continuare. Am rămas, câteva minute, uitându-mă prin lucarnă.

Ziua de vară prelungea lumina de afară de parcă se chinuia și ea să tragă de cifrele din cele 9 contracte. Ștersesem cu guma toate sumele tocmai adăugate. Nu ieșea bine deloc…

Am început, iarăși, cu creionul meu mecanic cu mină de 1mm (obicei din facultate) să șterg și să calculez, mormăind: . Din contracte… ieșiri către furnizori… salarii, alte cheltuieli… Ce alte cheltuieli!? Fără alte cheltuieli! Minus -un mare minus în dreapta jos… Asta nu este bine!

Așa arătau multe după amieze, chiar seri, în perioada aceea. Nu era simplu deloc.

Într-adevăr: avusesem succes în primii 10 ani, unul chiar rezonabil, însă nimic de domeniul științifico-fantasticului. Ne permiteam și eu și fratele meu două mașini second hand de marcă, aveam apartamentele noastre în blocuri comuniste, dar frumoase, în cartiere bune. El pe Barbu Văcărescu, eu pe Matei Voievod… nu era rău.

Acum însă eram în criză. Începusem să construim niște echipamente de degazare a uleiului de transformator și o hală cu birouri la Otopeni. Atunci ne-a lovit criza. Ne-au pus bețe în roate atât nouă, cât și multor altor antreprenori la vremea aceea lipsa de finanțare din partea băncilor care nu înțelegeau antreprenoriatul, economia șubredă în recuperare după dezastrul perioadei 1995-2000, și o creștere necalculată a cursului de schimb valutar pe care n-a prevăzut-o nimeni. Clasic!

Pentru prima dată în viața mea, nu vedeam o soluție. Nici nu-mi puneam problema, la vremea aceea, că aveam să mă mai regăsesc în această situație de încă două ori.

Serile petrecute la birou au dat însă roade și am reușit să ieșim din această criză: Am terminat de construit hala pe care am vândut-o, de altfel, imediat, dublând investiția. Ne-am restrâns cheltuielile, am reconsiderat planurile de dezvoltare și am finalizat cu succes toate obligațiile contractuale. Așa am procedat și ulterior, de fiecare dată.

Am șansa să vorbesc deseori la conferințe și să povestesc despre antreprenoriat. Astăzi avem peste 1600 de colegi în toată țara, avem un grup în Elveția care vinde sisteme complexe pentru industria metalurgică în toată lumea și mă simt apreciat și, îndrăznesc să spun, poate chiar invidiat.

Îmi vine de multe ori să zic cât de greu a fost, cât au costat toate acestea, cât de mult m-am îndoit și de câte ori am crezut că voi eșua. Dar nu cred că pot fi înțeles profund de toți oamenii și de aceea tac. Mă întâlnesc constant cu autorități, miniștri sau diverși funcționari și încerc să mă abțin să le spun prin ce am trecut ca să pot plăti diverse taxe și impozite în valoare de peste 10 milioane de euro pe an… nu mă pot înțelege.

Îmi vine deseori să țip să nu mă aprecieze nimeni, deoarece nu este nimic de apreciat în nopțile de nesomn, în anxietate și în viața dezordonată pe care cele în medie 10 ore de muncă pe zi în stres maxim și nesiguranță o aduc cu ele. Nu este vorba despre mine, este vorba despre cele câteva sute de mii de antreprenori mici, medii și mari care-și fac planuri, riscă, pierd, câștigă și care aduc valoare în societatea noastră pentru ca ea să poată avea spitale, școli… guvern.

Toate aceste dificultăți sunt cele care ar trebui să ne determine să ne întrebăm: „De ce antreprenor?”.

Johann Wolfgang von Goethe spunea foarte frumos că „Niciun om nu vrea să devină ceva, ci fiecare om vrea să fie deja ceva” - nimeni nu vrea să treacă prin procesul de a deveni ceva măreț. Așa se întâmplă și cu felul în care este perceput antreprenoriatul în zilele noastre.

Văd foarte multe afaceri și firme construite dezinteresat, în baza oportunităților de piață și a unor motivații efemere, care țin exclusiv de generarea de profit. Sunt afaceri sezoniere, care de cele mai multe ori intră în insolvență la primul impas financiar datorită superficialității.

Mai văd și foarte multe interviuri sau podcasturi ale unor așa-ziși mentori care vorbesc adesea despre „Cum să faci 1 milion de euro în cel mai scurt timp ” - sau despre „Tot ce trebuie să știi ca să devii antreprenor” - ca și cum există o anumită rețetă a succesului pe care am putea-o urma cu toții și cu ajutorul căreia ne-am putea trezi, peste noapte, vreun Bill Gates.

Adevărul este că niciun manual de business sau de economie nu te poate pregăti pentru provocările pe care antreprenoriatul le presupune. În lipsa determinării și a pasiunii autentice pentru ceea ce faci, un succes rapid și răsunător mi se imposibil. De aceea, cred că a deveni antreprenor ar trebui să fie, în majoritatea cazurilor, o alegere documentată.

Există însă și cei pe care antreprenoriatul îi alege, nu invers. Sunt acei oameni care nu pot ignora o idee sau o viziune, care sunt mânați de o chemare interioară să construiască ceva unic, indiferent de riscuri sau sacrificii. Acești antreprenori sunt cei care nu pot concepe altă cale decât să transforme viziunea lor în realitate, fie că asta înseamnă să se confrunte cu eșecuri, incertitudini sau provocări majore. Pentru ei, antreprenoriatul nu este doar o alegere, ci o necesitate de a da viață ideilor lor.

Se poate spune, deci, că este vorba despre o alegere și așa este, doar că eu nu știu de care parte ești în această alegere. Alegi, sau ești ales!?

Este evident că societatea noastră se poate descurca cu foarte multe absențe, dar nu cu absența antreprenorului, a celui care se duce să ia vise și să le aducă din lumea lor virtuală, aici pe pământ, pentru a le putea atinge, simți toată lumea.

Oricare ar fi răspunsul tău, amintește-ți asta.

Abonează-te pe Linkedin