Despre context
16.11.2026

Deunăzi, citind din Trebuie să îți schimbi viața, scrisă de Peter Sloterdijk, gândul mi-a alunecat, ușor vinovat de propria-i neatenție, în tărâmul prozaic al companiei în care lucrez… sau a organizațiilor, în general.

Coborât brusc din înaltul considerației filosofice, ușor confuz, dar îndrăzneț, și-a îngăduit să facă o analogie cu modul în care autorul deja celebrei cărți menționate mai sus tratează relația dintre etică, context și nevoia de antropotehnică.

Sloterdijk numește antropotehnici ansamblul practicilor prin care oamenii se formează și se transformă, atât prin interacțiunea cu mediul extern, cât și prin intermediul exercițiilor pe care le repetă, conștient sau inconștient. Ideea centrală a lui Sloterdijk este aceea că omul se formează prin exercițiu.

Există astfel o suprafață comună aflată la intersecția dintre cine suntem, conceptele etice și contextul în care ne desfășurăm activitatea. Această suprafață este guvernată de o lege rezultantă a interdependenței cauzale impuse de aceste trei sfere care se intersectează.

Dacă Aristotel, în Etica Nicomahică, ne ajută să înțelegem cum se formează caracterul, Sloterdijk ne arată omul ca pe o ființă ce se transformă prin exercițiu la contactul dintre propria voință și condițiile exterioare, contextul în care se desfășoară aceste exerciții.

Aici a simțit gândul meu acea pișcătură care l-a făcut să se abată lateral și să facă legătura cu leadershipul.

Departe de el considerația că leadershipul ar fi responsabil de construcția caracterelor sau chiar determinant în asta. Mai degrabă, citind rândurile lui Sloterdijk ajunsesem la următoarea conștientizare: leadershipul are o responsabilitate legată de construcția spațiului în care caracterele se pot forma.

Și, dați-mi voi să spun, poziția aceasta de arhitect al mediului în care se formează comportamentele umane nu este nici pe departe confortabilă, dar este, evident, extrem de important să devenim conștienți de ea.

Este posibil ca acest gând să fie dificil de acceptat, însă ansamblul comportamentelor comune ale membrilor unei organizații este revelator pentru modul în care este construit contextul din interiorul acesteia.

Prea des întâlnim lideri care sunt nemulțumiți de modul în care acționează colegii lor… și prea rar îi întâlnim pe aceia care înțeleg că au de-a face cu efectul modului în care au ales să-și construiască structura și cultura propriei organizații.

Este important să înțelegem că modul în care formăm contextul instituțional influențează comportamentele repetate, iar asta formează apoi un anume tip de caracter, care se va observa, mai apoi, în acțiuni practice.

În sens invers, anumite acțiuni comune și repetitive care nu sunt de natură a fi apreciate își pot găsi explicația într-un anumit tip de comportamente comune, într-un anumit tip de caracter împărtășit, care emană dintr-un context favorizant.

Trebuie să monitorizăm și să înțelegem ce anume din contextul creat generează rezultate nepotrivite și să acționăm în consecință.

Un comportament repetitiv de aversiune la risc, de exemplu, poate fi generat de un context în care greșeala este pedepsită, iar un comportament apatic, care așteaptă instrucțiuni, poate fi construit într-un context în care liderul este prea directiv.

Poate ceața din această dimineață de duminică împinge gândul meu, deja liber acum, spre responsabilitatea liderilor politici în legătură cu contextul pe care îl creează.

Deopotrivă, nu pot să-l stăpânesc să nu se întrebe pe ce gen de context se bazează anumite comportamente comune…

Tentația perpetuă de a ocoli regulile, fie că este vorba despre taxe sau reguli de circulație, atacul la persoană și lipsa civilizației elementare în comportament sau dialog, apatia generalizată și sentimentul neputinței, neîncrederea, invidia și atât de multe alte comportamente, atitudini sau chiar acțiuni larg împărtășite de societatea în care trăim.

Societatea este în mare măsură influențată de lideri; ei formează instituții, nu instituțiile pe ei!

Cred că este o mare eroare să ne bazăm exclusiv pe instituții, de parcă acestea ar fi create în mod divin.

Lipsa de atenție pe care o acordăm liderilor, lipsa de atenție cu care le scrutăm caracterele prin intermediul a ceea ce au reușit să construiască în viață ne conduc pe un drum în care se pierde din vedere responsabilitatea privind modul în care este construit contextul social și politic.

Ca prin minune, ceața s-a ridicat și soarele încălzește acum lacul rece și aburit. Gândul meu adoarme și el încet și se lasă aliniat ochilor ce alunecă pe rânduri scrise măiastru. Sunetul liniștii mă pătrunde firesc și simt cum crește distanța față de lume. Sensul deplasării este desprins de dimensiunea spațiului, iar timpul ei pare inexistent.

Unde ajungem atunci când citim, unde este acest tărâm, cui aparține?