Despre curajul de a depăși ceea ce ne este deja cunoscut
18.11.2025

Parcă avea pasul mai apăsat prietenul meu, și mai lung... Oricum - mergeam amândoi prin întuneric în parcul ce încerca să ascundă în el toată toamna, tot înseratul devreme și parcă toate gândurile oricui îl atingea cu pașii. Ici-colo câte-o lumină de felinar, prea rare pentru a-ți arăta drumul, prea dese pentru a te lăsa să-l cauți speriat.

— Și totuși, crezi că oamenii evoluează?! — întreb eu, continuând o discuție veche.

— Unii ar spune că da, alții că nu... — răspunde el filozofic.

— Întreb pentru că este evident că progresăm și ne maturizăm. Învățăm să facem unele lucruri mai bine, apoi puterile ne părăsesc și trăim, cumva, în interiorul curbei gaussiene a evoluției capacităților noastre în funcție de timp. Și totuși, nu știm dacă putem evolua profund, construind o variantă a noastră mai apropiată de perfecțiune, sau dacă parcurgem doar această curbă implacabilă bazată pe învățăminte dobândite din experiență.

— Întrebi în ce măsură spiritul nostru poate evolua peste ceea ce natura și experiențele acumulate au bunătatea să-i ofere, printr-un efort personal, spiritual și intelectual, atingând astfel o poziție superioară pe drumul către un ideal. Asta presupune că ar trebui să începem prin a defini că un astfel de ideal există și cum ar arăta el — spune prietenul, oprindu-se pentru o secundă, ca apoi să reia mersul poate mai apăsat decât înainte. Există această discuție despre scopul fiecăruia în univers și despre atingerea stării de bine odată cu găsirea acestui scop — continuă el. Nietzsche spunea: dacă știi acel „de ce”, atunci „cum” este simplu... Și de aici atingerea stării de bine.

— Spui că evoluția unei persoane ar avea legătură cu identificarea scopului existenței personale și cu evoluția sinelui în sensul servirii acelui scop... — gândesc eu cu voce tare.

— Vreau să spun — răspunde el oprindu-se iarăși — că evoluția personală nu se poate măsura comparând cu standarde, ci reprezintă un proces de a te apropia de o versiune ideală a ta, măsurată în raport cu capacitatea de a-ți atinge scopul. Iar el, scopul, nu reprezintă o misiune sacră și dependentă de așteptările celorlalți, ci întocmai acea așteptare supremă pe care o ai de la tine.

Noaptea se strângea încet în jurul nostru, ca un abur gros care înghițea marginile aleii și lăsa doar un fir îngust de drum sub pașii noștri. Frunzele cădeau rar, aproape ceremonial, purtate de un vânt domol care știa mai multe decât spuneam noi în cuvinte.

Nu mai știu bine dacă această conversație a avut sau nu loc, dar mă întorc adesea la parcul ce strălucește a asfalt umed și capătă miros de toamnă.

Cumva, în mine atunci, odată cu conversația, s-a născut credința că putem evolua profund, putem deveni mai buni în raport cu propriile așteptări și astfel să trăim starea de bine.

Dacă mă întrebați însă câți oameni am văzut să facă asta... lăsați-mă să vă dezamăgesc. Foarte puțini...

Oamenii se nasc și trec printr-o etapă de educație formală și informală deopotrivă, în care acumulează cunoștințe. Apoi intră într-o perioadă de antrenament – în care câștigă aptitudini bazate pe cunoștințele pe care le-au acumulat.

Apoi - imensa majoritate - gata! Cunosc, aplic ce cunosc și în felul ăsta societatea mă recompensează cu un loc în care, cu cât cunosc mai mult și cu cât aplic mai bine ceea ce cunosc, primesc o recompensă. Bani, odată cu ei statut și apoi mult căutatul confort.

Confortul material, dar mai ales cel psihic: Sunt bun! cel mai bun, uite ce am reușit!...

Confortul psihologic ucide evoluția. E precum alcoolul: oferă o stare temporară și falsă de împlinire și euforie. Sunt confortabil unde sunt deoarece fac ceea ce știu și o fac bine - sau chiar foarte bine. Aparent este suficient, însă întrebarea este dacă ceea ce înfăptuiești zilnic este congruent cu ceea ce aștepți cu adevărat de la tine însuți să înfăptuiești.

Aici oamenii se despart în mai multe categorii: există unii care nu sesizează o diferență specifică și suficientă între ceea ce fac și ceea ce așteaptă de la ei să realizeze. Apoi există unii care sesizează diferența, dar sunt dominați de plăcerea confortului prin diferență cu teama ieșirii din această stare și asumarea unui disconfort. Și, din fericire, există și categoria celor care sunt bucuroși să pășească în necunoscut, abandonând abilități și cunoștințe, aventurându-se în căutarea de noi cunoștințe și abilități capabile să-i ducă undeva mai aproape de scopul pe care și l-au descoperit.

În caruselul acesta al dobândirii de cunoștințe urmate de abilități în aplicarea lor, lipsește un element esențial - și acela este atitudinea. O atitudine potrivită va conduce întotdeauna la evoluție și acesta este unul dintre ingredientele care separă esențial categoriile de oameni despre care vorbeam mai sus.

Zona de confort reprezintă acea delimitare a activităților tale personale și profesionale în care ești competent în ceea ce faci, simți satisfacție rapidă și siguranță, ușurință și precizie în îndeplinirea task-urilor; totodată rutina, lipsa surprizelor și inflow-ul mic de adrenalină fac lucrurile mai degrabă…liniare. Plictisitoare.

Ieșirea din zona de confort începe cu a-ți pune întrebări, a-ți provoca așteptările și a căuta răspunsuri - și continuă cu decizia de a abandona siguranța, de a te provoca să acumulezi noi cunoștințe și să câștigi noi abilități - continuă cu decizia de a păși în nesiguranță și disconfort.

Mă uit de-a lungul aleii întunecate și zăresc parcă succesiunea de iterații:

învăț, aplic, greșesc…

învăț iar;

aplic, reușesc,

caut altceva, găsesc,

învăț, aplic... din trecutul meu.

Pe alocuri unele dintre ele sunt cuprinse de lumină și altele sunt învăluite în întuneric. Toate parte din drumul meu de până aici unde mă aflu. Nu știu ce se află în spatele meu, dar știu că mă voi întoarce și voi păși în direcția aia. Poate puțin mai spre dreapta sau spre stânga, dar știu că nu mă opresc aici.

Bănuiesc că este întuneric și că va trebui să-mi iau lumina cu mine, bănuiesc că va fi și prea frig, și prea cald uneori.

Sunt sigur însă că știu cum să merg mai departe deoarece știu de ce!